Minecraft Hour of Code Designer
Microsoft și Code.org au lansat pe 15 noiembrie Minecraft Hour of Code Designer,
un tutorial de programare pentru elevi și profesori creat pentru Hour
of Code, o campanie globală anuală desfășurată în cadrul Săptămânii
Educației în Informatică, în perioada 5-11 decembrie. Noul tutorial web,
disponibil gratuit la http://code.org/minecraft,
le permite programatorilor începători să creeze și să distribuie
propria lor variantă de Minecraft. Microsoft considera că fiecare tânăr
ar trebui să aibă oportunitatea de a învăța informatică, pentru că
aceasta le dezvoltă abilitățile de rezolvare a problemelor și de gândire
critică necesare în această lume alimentată de tehnologie.
Creat
de designerii jocului Minecraft de la Mojang și Microsoft, în
parteneriat cu Code.org, tutorialul permite elevilor să-și construiască
propriul lor joc de Minecraft preluând tonul amuzant și experiența de
utilizare prietenoasă a jocului original. În lume există peste 100 de
milioane de jucători de Minecraft, iar tutorialul de anul trecut a
stabilit un nou record pentru Hour of Code, cu peste 30 de milioane de
oameni care l-au utilizat în întreaga lume pentru a învăța bazele
informaticii. Anul acesta campania urmărește să atragă zeci de milioane
în plus și să-i stimuleze pe elevi nu numai să înceapă, ci să și
continue călătoria lor în învățarea tehnologiei computerelor. Tutorialul
este disponibil în 10 limbi; începând cu lansarea de astăzi și până pe 5
decembrie acesta urmează să fie disponibil în alte 50 de limbi,
inclusiv limba română.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu